În aceste zile, la antrenamentele prim divizionarei Astra Ploiești se află un jucător de origine franceză, Steven Thicot, care evoluează pe postul de fundaș central și care urmeză să fie testat de antrenorul Tibor Selymes.
Ultima echipă la care a evoluat a fost Hibernian, în prima ligă scoțiană, iar pe 2 februarie a îmbrăcat, ultima oară, tricoul trupei din insulă, fiind rezervă în jocul cu St. Mirren (scor 2-0). În cele două sezoane și jumătate petrecute la Hibernian, Thicot a fost titularizat în 29 de partide (campionat, cupă și cupa ligii), iar în alte zece jocuri a intrat pe parcursul jocului, conform site-ului soccernet.espn.go.com.
Înainte de a ajunge în Scoția, fundașul central de 24 de ani (născut pe 14 februarie 1987) s-a aflat în lotul formație FC Nantes (unde a făcut junioratul), dar fără a bifa vreun minut în tricoul echipei mari de Ligue 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER